Daily Archives: January 23, 2023

EMINESCIADA – o epopee scrisă la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

15 ianuarie 2023  – Ziua Culturii Naționale

EMINESCIADA – o epopee scrisă la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

 Eminesciada 2023

Ziua Culturii Naționale reprezintă o sărbătoare de suflet ce ne reamintește că ar trebui să conștientizăm că, doar prin cultură, un popor își păstrează identitatea și șansele de a nu se risipi în neantul lumii moderne, globalizate, în care valorile ancestrale par a fi îngropate sub noianul de deșertăciuni ale timpului.

Imaginea simbolică a poetului Mihai Eminescu devine, pentru această perioadă, o stemă pe care o purtăm în sufletul devenit stindard, fluturat intens de conștiința apartenenței la o limbă fără asemănare, care știe să doinească și să spună adevăruri universale.

Devenit tradiție, proiectul EMINESCIADA propune, în fiecare an, elevilor de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, activități inedite, provocatoare care creează o atmosferă de sărbătoare autentică. Inițiat de Consiliul Școlar al Elevilor și coordonat de cadre didactice dedicate, proiectul este deschis mereu unor idei noi, astfel încât să nu alunecăm în monotonie, să nu cădem în plasa derizoriului și a repetabilității.