Category Archives: Eco-Școală

Pădurea naște povești

Pădurea naște povești

Apariția cărții “Scorbura cu povești” la Editura Cibela din Moldovița, a constituit pretextul de a propune elevilor o abordare inedită a textului literar, prin participarea la o lansare de carte, unde au avut posibilitatea de a dialoga cu însuși creatorul.
Așadar, am îndrăznit să hoinărim pe întortocheatele cărări ale gândurilor, alături de invitați de seamă, dl. Casian Balabasciuc, scriitor îndrăgit, dl. profesor Gheorghe Dolinski, realizator de emisiuni culturale la televiziunea Cromtel Rădăuţi, badea Moisa Costan, dl. director Sîrghi Constantin, poposind în sala de şedinţe a şcolii noastre, pentru a ne potoli setea de cunoaștere. Mesajul acestui eveniment a fost unul plin de speranţă, elevii înţelegând că ei reprezintă viitorul, fiind cei care pot schimba şi salva această creaţie frumoasă, numită Pământ.
…”Eu sunt bătrân și degeaba le pricep rostul. Strigătele trebuie să le audă cineva tânăr, poate chiar un copil, care să poată face ceva pentru pădure.” (“Duhul pădurii” de C. Balabaşciuc).

http://scoalamironcostinsuceava.ro/wp-content/uploads/2018/05/Pădurea-naște-povești.pdf

 

Scurt istoric al programului Eco – Școală

Scoala Gimnazială ,,Miron Costin ’’Suceava s-a înscris în Programul Mondial Eco Şcoala în martie 2004. În 2006, după o implicare cu mic cu mare în activităţi menite să formeze o atitudine ecologică în rândul elevilor, cadrelor didactice şi comunităţii locale, am fost evaluaţi şi ni s-a decernat Steagul Verde şi statutul de Eco-Şcoală.

Au urmat alţi ani în care activităţile eco au primat, paşii eco s-au multiplicat prin diversitatea şi amploarea activităţilor desfăşurate. Multe clase din şcoală s-au înscris în proiecte coordonate de CCDG, cum ar fi LeAf sau YRE.

Reevaluările din anii 2008, 2010, 2012, 2014 şi 2016  ne-au reconfirmat statutul de Eco-Şcoală. Partenerii noştri în acest program, APM Suceava, GEC Bucovina CCDG-ul ne-au susţinut,  informat şi îndrumat în realizarea activităţilor.