Ziua Europeană a Sportului Școlar

ZIUA  EUROPEANĂ A SPORTULUI ȘCOLAR 2022

la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava

ziua_europeana_a_sportului_scolar_2022

Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a fost una ce a stat sub semnul mișcării, energiei, comunicării, colaborării, competiției, sănătății, a armoniei și a stării de bine în școală.  Motivul principal a fost acela că de câțiva ani încoace la Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava au loc diverse activități dedicate Zilei Europene a Sportului Școlar. Deviza ESSD din acest an a fost ”Going Green in Sport!”. European School Sport Day 2022 este organizat și coordonat la nivel european de Hungarian School Sport Federation, la nivel național Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava, cu supervizarea International Sport and Culture Association Danemarca și  sprijinul Comisiei Europene prin programul Erasmus + Sport.  

În acest an, peste 1000 de elevi ai școlii noastre și cele 42 de cadre didactice ce au dorit să se implice au desfășurat activități interesante, atractive și de impact pentru promovarea unui stil de viață sănătos, cele mai multe dintre activitățile sportiv-recreative desfășurându-se în aer liber ținând cont de sloganul din acest an al organizatorilor.