Activitate împădurire Stulpicani

Verde pentru Planeta Albastră

            Primăvara este anotimpul renașterii, iar verdele pur ne îndreaptă gândurile către natură. Nu întâmplător, în luna aprilie, încheiem Luna Pădurii și sărbătorim Ziua Pământului. În spiritul acestor sărbători, elevii de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava au organizat o serie de activități, în cadrul proiectului Verde pentru Planeta Albastră, proiect inițiat de C. Ș. E., în parteneriat cu Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava și cu Direcția Silvică Suceava.

Ocolul Silvic Stulpicani – Plantăm astăzi pădurea de mâine

            Pe data de 19 aprilie 2019, 70 de elevi de la cele două instituții de învățământ, însoțite de 7 cadre didactice (prof. Adrobotoaei Elena, prof. Caliniuc Adriana, prof. Apetrea Gabriela, prof. Mitu Pascal, prof. Holotă Maria, prof. Alexa Raluca și prof. Alexandriuc Camelia) au pornit cu bucurie și cu dorința de a schimba lumea, către localitatea Stulpicani. După o săptămână cu vreme rea, se pare că și soarele  a sprijinit inițiativa curajoasă a tinerilor, care au venit echipați cu încălțăminte impermeabilă și cu haine potrivite unei astfel de activități.
Întreaga natură era dornică să participe alături de ei la acțiunea de împădurire, în cadrul Ocolului Silvic Stulpicani (Șef Ocol Silvic, Ing. Miroș  Radu). Voluntarii, alături de angajați ai Direcției Silvice Suceava, au plantat 1500 de puieți de brad și de molid, pe o suprafață de 0.5 ha. Activitatea a fost sponsorizată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Proiectul acestora, intitulat „Plantăm astăzi pădurea de mâine”, se află la a doua ediție și are ca scop conștientizarea rolului și a importanței pădurilor în rândul tinerei generații. Entuziasmul elevilor și dorința de implicare au fost lăudate și răsplătite de gazde.
În urma lor, noii copaci s-au ridicat în bătaia caldului vânt de primăvară care purta pe aripile lui strigătul echipei: „Promisiune către viitor/La umbra copacilor!”

https://scoalamironcostinsuceava.ro/wp-content/uploads/2019/04/activitate-împădurire-Stulpicani.pdf